Skip to content

Comorile din spatele dislexiei #edulier

8 Noiembrie 2016

……………………..sau cum frumusețea ar trebui să fie în ochii privitorului….responsabil

Vă amintiți poveștile spuse de bunica? Acele povești din moși-strămoși, frământate la ceas de seară, în tihna mirosului copilăriei, cu un subtrat emoțional atât de puternic, încât efectul lor să dureze și peste ani?

Consider că ar trebui, ca specialiști, ca părinți, ca oameni ce trasează un viitor, să ne încredem mai mult în povești – povești din care să izvorască o realitate împânzită de nevoi și dorințe ale unor copii a căror voce devine din ce în ce mai sugrumată de cerințe, solicitări, standarde.

Ei sunt copiii nostri cu dificultăți de învățare, copii care duc permanent o luptă între expectanțele celorlalți și a se descoperi pe sine.

letters-2-1188342-1

Dificultățile de învățare nu sunt o pecete, ci ar trebui să fie o poveste din care să se plăsmuiască un puternic “A fost odata ca niciodată…”

……M., un baietel de șapte ani, cu ochii mari, negri, profunzi, a intrat în cabinetul de consiliere. Cu mănuțele sale agere a început să exploreze lumea din jur – să simtă, să adulmece, să atingă, să trăiască.

În câteva minute, cabinetul se transformase într-un adevărat câmp de încordare pentru noi, adulții, dar pentru el reprezenta mirajul vieții. M. nu era străin de un diagnostic pus la voia întâmplării, de critici primite pentru că ieșea din balonul omegenității, de o respingere forțată de colegi sau cadre didactice. M. nu era străin nici de ochi ce îl priveau mirați, neîncrezători, cu milă.

Am dorit să îndepartez puțin obstacolele lui și să îl cunosc, să îi aflu universul interior, să îi înțeleg emoțiile. Am descoperit, astfel, un M. jucăuș, poznaș, creativ, spiritual, care compunea rugăciuni și poezii.

Iar una din dorințele sale era: “oamenii cu care mă întâlnesc să fie buni și să mă înțeleagă”.

………..M, o fetiță de opt ani, cu un păr negru ca abanosul și un zâmbet sfios. Am lucrat împreună la limba romana. Deși întâmpina dificultăți de înțelegere a unui text, dificultăți de concentrare, o memorie slab dezvoltată, dorința sa era să devină „campioană la citit și scris”.

Iar în ora pe care am petrecut-o împreuna, deși trudind și confruntându-se cu temeri, chiar s-a simțit campioană. Am învățat astfel că ne putem încuraja una pe cealaltă și că obstacolele nu sunt decât zmei negri care sunt înfrânți ori de cate ori credem în noi.

……….D., un băiețel de zece ani, pierdut într-o lume a literelor și cifrelor aleatorii. Și a unei timidități excesive. Zâmbeste rar, îi este teamă să se deschidă.

Vorbim despre noi, ca oameni, despre dorințe, idealuri și planuri. Speră ca în viitor să înțeleagă lecțiile și să se descurce mult mai bine la școală. Își dorește să devină economist, deși cifrele îi sunt dușmani momentan. Îl intreb: “Ești sigur că acesta este visul tău?”. Îmi raspunde timid: “Altceva ce aș putea să fac?”.

L-am rugat să privească în sine, să aibă curaj să pornească într-o călătorie de introspecție, să conștientizeze ce i-ar aduce plăcere și bucurii și, mai ales, ce l-ar determina să se considere un învingător. După câteva minute, mi-a răspuns: “Polițist! Mi-aș dori să devin polițist!”. Și a început să scrie povestea, momentan pe o foaie albă, iar în viitor, sper, pe fila vieții lui.

………………D., un alt baiețel de zece ani. Frumos, deștept, așa cum este și așa cum se autoproclamă. Îi displac compunerile și cam tot ce are legatură cu literele. În schimb, cifrele îi sunt bune prietene. Iar memoria matematică este unul din punctele sale forte. Este creativ și are idei îndrăznețe. A fost mereu încurajat, susținut de către părinți și în fiecare zi se luptă să își depășească barierelele.

 

Ei sunt doar o parte din copiii care în fiecare zi se luptă. ( nr- lupta lor se duce la Centrul Edulier)

Se luptă cu etichetări extreme și diagnostice elaborate, cu planuri de învățământ care nu răspund nevoilor lor.

Se luptă să își găsească un rost, un loc, dar, mai ales, să fie descoperiți, să fie înțeleși și să fie priviți și prin lupa a ceea ce pot să facă, nu numai a ceea ce nu pot să facă.

Ei își conștientizează limitele și le trec printr-un filtru personal extrem de sensibil, astfel încât, la un moment dat, tabloul dificultăților lor nu se rezumă numai la incapacități funcționale ce țin de învățare, cât și la particularități emoționale și sociale din ce în ce mai sacadate, ce își pun puternic amprenta asupra personalității lor.

Mulţi dintre elevii cu dificultăți de învățare au o imagine de sine subapreciată, prezintă sentimente de inferioritate si nu au abilitatea de a persevera pentru a-şi atinge obiectivele propuse.

Părinții, cadrele didactice și specialiștii ar trebui să devină avocați ai acestor copii, să le ofere oportunități de dezvoltare cât mai armonioasă, să îi încurajeze, să îi susțină și să le insufle credința că dislexia nu este un război pierdut, ci doar o luptă cu numeroase provocari. Iar una din acestea este faptul că acești copii dețin talente nebănuite, în forme nebănuite – minți creative, spirit de lider, idei jucăușe, umor sofisticat. Dar toate acestea necesită răbdare, timp, energie.

Așa că, dragi părinți:

  • Oferiți-le încredere pentru efortul pe care ei îl pot depune, astfel încât să devină independenți în gândire și în decizii;
  • Încercați să aveți o atitudine pozitivă față de comportamentul lui, să vă alegeți cuvintele potrivite atunci când îl descrieți;
  • Căutați puncte forte și întreprindeți activități care îi plac și prin intermediul cărora își poate dezvolta încrederea în sine și își poate schimba percepția asupra propriului potențial creativ, cognitiv, social și emoțional;
  • Oferiți-le exemple concrete de personalități care s-au luptat cu dislexia și, cu toate acestea, au învins și au reușit să se remarce, învățând să privească eșecul dintr-o altă perspectivă –cu rol educativ si motivator;
  • Stabiliți așteptări realiste; nu cereți imposibilul, dar nici nu prezentați dificultățile ca o scuză pentru nerealizarea unor sarcini;
  • Îmbunătățiți abilitățile și oportunitățile de factură socială; implicați-i în grupuri de socializare prin intermediul cărora își vor face prieteni, vor învăța să devină empatici, să existe o congruență între nevoile lor și ale celorlalți și să își exprime gânduri și trăiri într-o manieră asertivă;
  • Încurajați activitățile extrașcolare;
  • Discutați despre obstacolele întâmpinate în decursul unei zile și analizați ce ar putea face diferit data viitoare, astfel încât să obțină rezultate mult mai bune;
  • Recompensați efortul depus și inițiativa, dar și reusita; nu faceți economie de laude și încurajări;
  • Învățați să ascultați, permiteți-le să își spună povestea.

 

Povestea continuă și va continua cât timp vom învăța să credem în ei, în frumusețea potențialului lor și vom înțelege că suntem responsabili pentru viitorul lor.

Cu gânduri bune,

Psihopedagog Daniela-Alexandra Traian

daniela-traian

Anunțuri
No comments yet

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: