Sări la conţinut

Fantasticul tur al spiridușilor edulieri și al Pungii Albe cu Visuri

17 decembrie 2018

Te simti Grinch, însă vrei totuși să vezi copii fericiți? Ești o persoană bună și darnică si ar fi minunat să închei anul cu o faptă bună? Ai auzit că sunt persoane care ar avea nevoie de ajutorul tău, însă nu stii unde să le găsești?

Centrul Edulier este răspunsul! Vă invităm alături de noi să facem copii fericiti. Anul acesta îl ajutați pe Moș Crăciun care trebuie să ajungă la 1000 de copii, cu vârste intre 2 și 16 ani. Ei trăiesc în familii aflate la limita sărăciei, din Corbeanca, Periș, Bălteni, Buriaș, Balotești, Otopeni (IF), Ciocănari, Vizurești (DB), Ograda (IL), București, Daia (GR), Tătărăștii de Jos (Teleorman), Liveni și Timuș (Botoșani).
Pentru mulți dintre ei, darul tău va fi singurul dar de Crăciun primit până acum…

Ce am făcut noi zilele astea?

Pai duminică, 16 decembrie, după ce am strâns daruri pentru 250 de copii, am luat codurile de vreme rea în piept și am mers să împărțim cadouri. Pentru mulți dintre acești copii, Punga Alba cu Vise este singurul cadou pe care îl vor primi acest Crăciun. Ne-am dorit ca aceste cadouri să fie de cel mai mare folos copiilor. Vrem să simtă căldura în zilele și nopțile friguroase de iarnă cu șosete, manuși, plovere și pijamale noi și călduroase, să-și dezvolte inteligența nativă și dragostea de învățătură prin jocuri istețe și cărți, și să guste și ceva dulce pentru că așa e de Crăciun.

Am văzut chipuri uimite de copii care nu mai văzuseră așa cadouri decât în filme și păreau că nu știu suficiente cuvinte pentru a mulțumi.

Sunt fantastici acești copii și una dintre fetițe ne-a impresionat în mod deosebit venind să-și ia cadoul în șosete și papuci prin zăpadă, zloată și vănt – mută de uimire si vânătă de frig.

Iar luni, 17 decembrie mergem să mai facem 100 de copii fericiți. Bineînteles că toate aceste lucruri nu ar fi fost posibile și nu sunt posibile decât cu ajutorul vostru: oameni minunați, prieteni și voluntari.

Atat pentru azi, însa nu ne vom opri aici! Bucurați-vă alături de noi și haideți să facem o lume mai bună facând copiii fericiți!

Cum poți să fii și tu un spiriduș?

Poți alege să ajuți cu o Pungă Albă, umple-o cu vise: o jucărie nouă, ceva dulce și bun, fructe, șosete groase de iarnă, pijama călduroasă, căciulă și mănuși de iarnă, un plover, o carte de povești sau de colorat, echipament sportiv, un cozonac, o conservă, un compot, un bon de masă.

Sau poți alege să ne ajuți cu donații în bani, cadoul unui micuț este cam 65 de lei. 300 de lei este masa de Crăciun pentru o întreagă familie. Donațiile merg în contul Asociației EDULIER, CIF 22580154, RO85BACX0000001000188000, deschis la UNICREDIT Bank, sucursala Magheru, cu mentiunea Punga Alba cu Vise! Donații direct cu cardul aici: https://edulier.ro/produs/donatie/

De asemenea, dacă ești companie – sponsorizează cu 20% din impozitul pe profit. Descarcă contractul de sponsorizare de aici http://bit.ly/2Tva454. Sau ne poți cere o versiune a lui pe email la pentrucopii@edulier.ro

Ne poți contacta AICI pentru ați spune de ce mai au nevoie copiii.

Reclame
No comments yet

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: