Sări la conţinut

Educația e în comă! Trăiască Educația!

12 septembrie 2019

Deși nivelul de trai în România este din ce în ce mai precar, iar abandonul școlar din cauze materiale e în floare, Premierul declara cu nonșalanță că părinții n-au nevoie de niciun ajutor de la stat.

Nu putem spune că bunele intenții nu au existat. Dar programul ”Merg la școală”, care ajuta în principal la combaterea abandonului școlar, oferind vouchere de 250 de lei pentru rechizite, cărți și echipament sportiv pentru elevi, a fost stopat. De ce? Iată ce spune doamna Prim-ministru.

Premierul Viorica Dăncilă a anunțat că a renunțat la programul „Merg la școală” după discuții cu mai mulți părinții care i-au spus că „noi avem avem posibilități, degeaba ne dați nouă rechizitele”. Declarația a fost făcută într-o conferință de presă la Iași.

Se dau în continuare rechizite, dar trebuie să dăm poate mult mai multe pentru cei care au într-adevăr nevoie de ele. Nu trebuie să le dăm tuturor, ci copiilor din familiile defavorizate, iar acest lucru a fost solicitat și de părinți. Am discutat cu mulți părinți care au spus „noi avem posibilități, degeaba ne dați nouă rechizitele, mai bine să le dăm familiilor care au într-adevăr nevoie, mai bine să ajutăm copiii din familiile defavorizate.”” – potrivit explicațiilor premierului Dăncilă.

Programul „Merg la școală” a fost probabil stopat după ce Guvernul a tras concluzia că abandonul școlar există din cauză că parinții și copiii sunt rău-voitori și nu vor să se educe, ignorând cu desăvârșire partea cu ”familiile defavorizate”. După principiul ”toți sau niciunul” au ales a doua variantă.

Însă potrivit surselor Edupedu.ro, retragerea proiectului vine după ce Ministerul Finanțelor ar fi luat decizia să taie fondurile respective din bugetul Ministerului Educației la rectificarea bugetară. Acest program ar fi avut alocate peste 593 milioane lei.

Astfel, din păcate, populația care ar fi avut nevoie de acest ajutor rămâne săracă, iar guvernanții noștri – fuduli.

No comments yet

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: