Sări la conţinut

Despre Edulier

Edulier este o asociație non-profit ce are în centrul preocupărilor sale educația. În acest sens, încă de la înființare, şi-a propus crearea unei punți între două categorii sociale ale județului Ilfov – familiile bogate si cele sărace, educarea părinţilor spre toleranţă şi implicare, realizarea unui grup de iniţiativă, cu cei ce pot ajuta la schimbare, pornind inițial în Corbeanca, cu ateliere de educație non-formală.


Astăzi, Edulier înseamnă 12 proiecte implementate până acum în beneficiul comunității, 50 de voluntari implicați, 100% voluntariat, peste 10.000 ore de voluntariat, peste 1000 copii, anual peste 400 copii primesc daruri de Crăciun, 411 copii care au primit ajutor de Paște, peste 450 de copii trimiși la școală in 2015, iar în 2016 cifra acestora a ajuns la 623.

Dintre proiectele implementate menționăm- Săptămâna Magică , Punga Albă cu Vise , Carnavalul Copilăriei , Să dăruim Copilăria, Lumea Copiilor, Edulier- Înapoi la Școală, Seara Acadelelor, Seara venetiana, Campionatul de Lego.


Săptămâna Magică EDULIER este un atelier de educatie non-formala, initiat in 2010 si implementat in fiecare an. Sunt 7 zile educationale tematice gandite pentru a suplimenta nevoia acuta de educatie a copiilor.

Zilele tematice i-au adus la un loc pe copii in diferite activitati interactive:

  • Ziua inventiilor nepericuloase (jocuri practice, stiinta distractiva alaturi de Profesorul Trasnit, modelaj de baloane, colorat sau citit povesti);
  • Ziua verde (stiinta in mijlocul naturii : distingerea prin propriile simturi a diferitelor plante, sunete ale pasarilor, gusturi, folosirea microscopul si geografie);
  • Ziua de hartie (origami urias si kirigami cu ajutorul Palatului de Hartie si a 2 voluntari japonezi);
  • Ziua de fotografie si jurnalism (specialisti in comunicare, jurmalisti ii invata pe copii despre fotografie, reportaj, interviu );
  • Ziua campionilor (au invatat despre competitie si joc in echipa prin concursuri aruncat la cos, dribling, sprint, coarda maraton, alergat, tras de sfoara, cursa melcilor);
  • Zilele de joaca parinti si copii (s-a pus accent pe relationarea parinte – copil prin activitati comune de karaoke, dans, modelaj, pictura, carnaval cu costumatii).

Din 2014 am extins activitatea către Periș, Bălteni, Buriaș, Brătulești (Ilfov), Ciocănari , Vizurești(Dâmbovița), Ograda, (județul Ialomița), București, Daia( județul Giurgiu), Liveni și Timuș( Botoșani), Tătărăștii de Jos ( Teleorman) 


Anul 2016 reprezintă încă o premieră, deschiderea primului Centru pentru copiii cu TSI ( dislexie, discalculie, disgrafie) din România. Aici copiii ce au greutati la scris , citit, calculat, memorat, sunt  ajutati prin ateliere de invatare, pe arii diverse- lucru cu animale, invatarea digitala, invatare prin arta si muzica. Mai multe detalii despre programele și serviciile centrului gasiti aici . Centrul Edulier se afla in strada Lipova nr 23, sector 1, București, telefon 0213138344


Edulier, atelierul de educatie non-formala, ofera o modalitate creativa si inteligenta de a petrece timpul liber ;constituie o baza practica pentru notiunile pe care copiii le dobandesc in scoala.


Activitatea EDULIER din 2010-2015 poate fi urmărită în raportul anual, disponibil Edulier-2015-raport anual

Raportul anual 2015 este disponibil aici: edulier-2015-raport-anual

Activitatea din 2016 reiese din Raportul Anual 2016 disponibil aici: Edulier-2016-Raport anual final web


Edulier este cadrul perfect in care copiii bogati si cei saraci, copiii tipici și cei deosebiti, ce luptă cu dificultățile de invatare, interactioneaza, ajung sa se cunoasca si sa demonteze prejudecatile pe care le au unii despre ceilalti; la randul lor, ei isi educa familiile, producand o schimbare puternica si de durata in comunitate, una venita din interior.

Valorile noastre? Educatia non formala a copiilor in timpul vacantelor; incluziunea sociala; refacerea spiritului comunitar ;invatarea  in mod participativ, informal, experential, ludic.

Toate activitatile Edulierului sunt concepute ca “once in a lifetime opportunity” – atat temele atelierelor, cat si abordarea sunt fara precedent si isi propun sa starneasca pasiunea pentru ceva: stiinta, arta, literatura, participare civica, sport etc.

Educatia comunitara este o componenta foarte importanta a Edulierului: toleranta, respectul, compasiunea si implicarea sunt dobandite prin interactiunea dintre copii proveniti din categorii sociale opuse.

Asociația Edulier este:

logo-edu-group

Edu group- grupul ONG ce sprijină educația

Premiat la Galei Societății Civile 2016, Edulier-Inapoi la Școală, Premiul pentru Eficiență.

Premiant al Galei Societății Civile 2017,Edulier 10 ani-1000 de copii

13403326_1153504084702051_6695240886420279484_o

Reclame
No comments yet

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: