Sări la conţinut

Luna Internațională a Conștientizării Dislexiei

7 octombrie 2019

Asociația Europeană pentru Dislexie a declarat în 2019 ca Ziua Internațională a Conștientizării Dislexiei pe 4 octombrie. De asemenea, luna octombrie este considerată Luna Conștientizării Dislexiei. Cu această ocazie vă împărtășim câteva curiozități despre această condiție.

Așadar, stiați…

Care este culoarea ce simbolizează conștientizarea dislexiei?
Aceasta este Argintiu.

Care este culoarea de fundal cea mai potrivită pentru ca cei cu dislexie să poată citi mai ușor?
Folosiți un scris inchis la culoare pe un fundal luminos (nu alb). Evitați culorile verde și roșu/roz deoarece acestea sunt culori dificil de perceput de către persoanele cu probleme de acuitate vizuală.

Persoanele dislexice gândesc diferit?
S-a descoperit că persoanele dislexice gândesc în fotografii și își folosesc toate simțurile. Ele nu au nevoie de multe cuvinte pentru a percepe un mesaj mai ales când vorbesc între ele. Mai mult decât atât, dislexia se moștenește astfel încât copilul cu dislexie creste de obicei într-un mediu cu un vocabular mai sărac, chiar cu aversiune față de cuvinte, scris și citit.

Celebrități cu dislexie
Jennifer Aniston, Steven Spielberg, Whoopi Goldberg, Henry Winkler, Muhammad Ali, Richard Branson, John Irving, Jay Leno, ș.a.

Ce/cum vede o persoană cu dislexie atunci cand citeste?
Nu există un mod standard în care o persoană cu dislexie vede sau percepe un text, însă poate avea astfel de probleme:
– Poate vedea literele în oglindă sau întoarse
– Poate vedea textul sărind pe pagină
– E posibil să nu reușească să diferențieze litere care sunt asemănătoare ca formă, de exemplu o, e sau c.
– Poate vedea literele amestecate sau împrăștiate
– E posibil să nu poată face conexiunea dintre litere și sunete

O persoană dislexică poate avea o carieră? În ce domenii?
Bineînțeles că o persoană dislexică poate urma o carieră, iar următoarele sunt doar câteva dintre acestea:

Mașinist/lăcătuș/mecanic – Persoanele cu dislexie sunt mai degrabă persoane vizuale, astfel încât le este mult mai ușor să înțeleagă planșe, proiecte și scheme.

Designer grafic – Datorită faptului că sunt persoane vizuale, această meserie este o alegere bună. Ca designer grafic poate folosi vizualul pentru a combina arta cu tehnologia.

Tâmplar/dulgher – Este o meserie care se poate învăța prin ucenicie, prin puterea exemplului, iar o persoană dislexică poate fi foarte pricepută.

Arhitect peisagist – O persoană dislexică, datorită vederii în spațiu, poate fi un foarte bun arhitect peisagist

Fotograf – Persoanele dislexice sunt foarte creative, cu bună vedere în spațiu și talent pentru compoziție, astfel încât pot fi fotografi de excepție.

Reclame

Cum să faceți ca cel mic să vă ajute în casă?

26 septembrie 2019

Timp de 30 de ani, un grup de psihologi a făcut o cercetare despre capacitatea copiilor mici de a fi de foarte mare ajutor în sarcinile casnice.

Au avut ca punct de plecare copiii din familiile din Mexico și Guatemala, care își ajută familia să strângă rufele, să gătească sau să spele vasele. Și ce este uimitor este că fac acest lucru fără să le ceara nimeni și fără să aștepte recompense.

Dar care este secretul lor? Asta au vrut să descopere psihologii și și-au dat seama că orice copil mic, de 3-4 ani, este dornic să ajute la treburile casnice.

Însă dacă doriți ca și copilul dvs. să fie de ajutor în casă și să crească ca un adult responsabil, trebuie să începeți devreme, cât se poate de devreme.

1. Lasați copiii să asiste la cât mai multe treburi casnice

Lasați-i să vă privească când gătiți, când strângeți rufele sau când plimbați câinele. Lasați-i să vă ajute când schimbați un bec, plantați ceva într-un ghiveci sau când faceți patul.

Practic, daca există ceva la care vă doriți să vă ajute mai tărziu, asigurați-vă că cel mic vă este prin preajma când faceți acea treabă.

Din primii ani de viață dați-le copiilor oportunitatea să asiste la treburile casnice pe care le fac adulții. Veți fi surprinși cât de multe pot învăța copiii de 3-4 ani doar observând ce faceți – fără a li se explica sau a li se ține o prelegere.

Această expunere la sarcinile casnice îi va ajuta pe cei mici să vadă că acestea fac parte din activitatea socială. Aceste oportunități sunt momente în care copiii pot fi aproape de membri familiei – momente după care ei tânjesc, mai ales dacă asociază sarcinile casnice cu voia bună.

Aceasta integrare socială, în sânul familiei este foarte importantă pentru dezvoltarea copiilor învățând să lucreze împreună.

2. Gândiți sarcini mici cu importanță mare

Oferiți oportunitatea ca cei mici să vă poată ajuta la sarcina casnica pe care o faceți. Dați-le sarcini potrivite cu îndemânarea lor. De exemplu, să țină o cană de măsurat când gătiți, să mute un scaun când faceți curat sau să șteargă vasele după ce sunt spălate.

Sarcina pe care o dați copilului poate fi mică, dar trebuie să fie importantă și să aducă o contribuție reală în ceea ce faci. Nu trebuie să fie o sarcină inutilă, care nu are nicio legătură cu sarcina reală. De exemplu, să îl rugați să măture după ce ați spălat cu mopul. Astfel, nu se lucrează împreună pentru un scop comun.

Părinții vor ști că cel mic nu a ajutat la sarcina casnică, și curând copilul își va da și el seama. În acest fel copilul își pierde stima de sine și sensul împlinirii că a făcut ceva cu o semnificație reală.

3. Întodeauna lucrați împreună

Cea mai importantă motivație pentru un copil este să fie împreună cu familia sa, lucrând împreună pentru un scop comun.

Această motivație se pierde dacă divizăm sarcinile casnice, iar fiecare lucrează independent, sau dacă dăm copiilor sarcini inutile.

Astfel, de exemplu, dacă strângeți rufele asigurați-vă că toată lumea strânge lucrurile tuturor. Dacă îi puneți pe cei mici să-și strângă doar lucrurile lor, atunci sarcina este fragmentată și fiecare lucrează individual.

4. Nu îi obligați

Sunt persoane care cred că părinții fac o treabă foarte bună controlând copiii și determinandu-i să facă treburi în casă. Însă scopul nu este să-i controlezi, ci să dezvolți aceste inițiative în copil.

Părinții ai căror copii ajuta la treburile gospodărești îi încurajează pe cei mici și le oferă oportunitățile de a participa în sarcinile de care sunt interesați.

Obligând copii să facă ceva, va genera efectul opus – rezistență.

Rugați-i să vă ajute să facă ceva, nu le spuneți că trebuie să facă acel lucru.

5. Schimbați-vă percepția față de copii

De cele mai multe ori noi gândim că cei mici nu vor decât să se joace, în schimb mamele din Guatemala sau Mexic văd în copiii lor de 3-4 ani persoane care vor să ajute.

Toți părinții sunt interesați de binele copiilor lor. Astfel, dacă credeți că cei mici nu vor decât să se joace, atunci cel mai probabil veți găsi un loc pentru ca ei să se joace cât mai departe de locul unde aveți treabă.

Rezultatul este un copil separat de activitățile adulților, care nu va fi aproape pentru a învăța despre sarcinile casnice sau ce înseamnă să lucrezi împreună.

Dar dacă plecați de la premisa că cel mic vrea să vă ajute, însă nu poate înțelege încă ce să facă – atunci veți găsi o cale de a-l implica.

Peste timp ajutorul va crește în complexitate, iar copilul de 2 ani care amesteca compoziția pentru clătite se va transforma într-un copil de 6 ani care poate pregăti micul dejun pentru toată familia și se va simți foarte mândru de el.

Educația e în comă! Trăiască Educația!

12 septembrie 2019

Deși nivelul de trai în România este din ce în ce mai precar, iar abandonul școlar din cauze materiale e în floare, Premierul declara cu nonșalanță că părinții n-au nevoie de niciun ajutor de la stat.

Nu putem spune că bunele intenții nu au existat. Dar programul ”Merg la școală”, care ajuta în principal la combaterea abandonului școlar, oferind vouchere de 250 de lei pentru rechizite, cărți și echipament sportiv pentru elevi, a fost stopat. De ce? Iată ce spune doamna Prim-ministru.

Premierul Viorica Dăncilă a anunțat că a renunțat la programul „Merg la școală” după discuții cu mai mulți părinții care i-au spus că „noi avem avem posibilități, degeaba ne dați nouă rechizitele”. Declarația a fost făcută într-o conferință de presă la Iași.

Se dau în continuare rechizite, dar trebuie să dăm poate mult mai multe pentru cei care au într-adevăr nevoie de ele. Nu trebuie să le dăm tuturor, ci copiilor din familiile defavorizate, iar acest lucru a fost solicitat și de părinți. Am discutat cu mulți părinți care au spus „noi avem posibilități, degeaba ne dați nouă rechizitele, mai bine să le dăm familiilor care au într-adevăr nevoie, mai bine să ajutăm copiii din familiile defavorizate.”” – potrivit explicațiilor premierului Dăncilă.

Programul „Merg la școală” a fost probabil stopat după ce Guvernul a tras concluzia că abandonul școlar există din cauză că parinții și copiii sunt rău-voitori și nu vor să se educe, ignorând cu desăvârșire partea cu ”familiile defavorizate”. După principiul ”toți sau niciunul” au ales a doua variantă.

Însă potrivit surselor Edupedu.ro, retragerea proiectului vine după ce Ministerul Finanțelor ar fi luat decizia să taie fondurile respective din bugetul Ministerului Educației la rectificarea bugetară. Acest program ar fi avut alocate peste 593 milioane lei.

Astfel, din păcate, populația care ar fi avut nevoie de acest ajutor rămâne săracă, iar guvernanții noștri – fuduli.

Primul Atelier Edulier din Septembrie – Toamna la borcan

6 septembrie 2019

Suntem încântați să vă anunțăm că Sâmbătă, 14 septembrie, organizăm primul Aterier Edulier din această toamnă!

Ne-am gândit la o activitate care, pe lângă faptul că îi va fi utilă copilului, învățând un lucru necesar în gospodărie, îi va dezvolta și îndemânarea, atenția și răbdarea.

În cadrul Atelierului Toamna la borcan copiii vor învăța să pună castraveți în saramură, să aibă răbdare până ce aceștia se vor face și să se bucure de un preparat făcut de mâna lor.

Dacă până acum murăturile țineau de magia făcută de către bunici sau părinți, în cadrul acestui atelier copiii vor învăța să facă ei singuri magie!

Titlu Atelier Edulier – Toamna la borcan

Când? Sâmbătă, 14 septembrie
Ora: 12:00
Durata: 90 minute
Investiție: 45 lei
Număr de participanți: 5
Unde? La Centrul Edulier, Str. General Ion Florescu, nr.6, sector 3, București
Coordonator atelier: Cristiana Ionescu

Pentru acest Atelier este ideal să cumpărați cele necesare împreună cu cel mic și să îl învățați să îndeplinească astfel de sarcini. Se va forma în acest fel o echipă între parinte, copil și îndrumătorul de atelier. Iată și lista de cumpărături: la atelier este nevoie să aibă la el
– 1 borcan cu garnitură, NU cu capac de 800g
– 1 kg castraveți mici
– 2 morcovi
– 1 căpățână usturoi
– 1 plic boabe muștar
– 1 plic boabe piper
– 4 linguri mari sare murături

La finalul Atelierului Toamna la borcan copilul va ști:
– să cumpere legume
– să prepare legumele pentru murături
– să așeze legumele în borcan și să le combine
– să fie atenți la explicații
– să combine ingredientele astfel încât rezultatul să fie comestibil 🙂
– să aibă răbdare până ce castraveții se vor mura, pentru a-i mânca

De asemenea, încrederea de sine va fi crescută – copilul fiind mândru de lucrul pe care l-a realizat singur.

Pentru a vă înscrie la Atelier Edulier – Toamna la borcan trimiteți un mail pe adresa comunicare@edulier.ro

Început de an școlar 2019 – 2020 la Centrul Edulier

6 septembrie 2019

Vacanța a trecut pentru a lăsa loc începutului unui nou an școlar. Ca orice început și la Centrul Edulier anul scolar vine cu noutăți.

Astfel, terapiile educaționale individuale vor avea loc de luni până vineri între orele 10:00 și 17:00. Sâmbăta vor fi terapii sau ateliere doar până la ora 13:00.

De asemenea, din cauza schimbărilor economice, suntem nevoiți să actualizăm și tarifele pe care le percepem. După cum urmează:
– Evaluarea/Reevaluarea TSI – 450 lei
– Terapia educatională – 75 lei/oră*
– Consiliere în vederea terapiei – 125 lei
– Scrisoare/Recomandare pentru cadrele didactice – 100 lei

*Ora de terapie este considerată a avea 45 de minute.

Iar pentru a beneficia constant de terapie educatională, am introdus o taxă de 120 lei/lună**.

În plus pregătim evenimente interesante pentru copii, pe care le vom anunța la momentul cuvenit.

Acestea fiind spuse, Centrul Edulier vă urează să aveți un an școlar usor și plin de amintiri memorabile!

**Pentru a nu fi nevoiți să închidem Centrul

Începe școala! Cum pregătim copiii cu TSI de prima zi de școală

5 septembrie 2019

Prima zi de școală este și a rămas în memoria tututor ca fiind o zi emoționantă. Acum poate mai mult ca în trecut pentru că în fiecare an apar modificări cărora atât copiii, cât și părinții trebuie să le facă față.

O nouă dată de începere a școlii, noi cerințe din partea educatorilor, noi materii, noi profesori, noi ore de începere a cursurilor, noi obiceiuri de deprins – toate acestea aduc un plus de stres, mai ales pentru copiii cu tulburări specifice de învățare (TSI).

Centrul Edulier își dorește ca toti copiii să înceapă școala cât mai relaxati, fără frici și frustrări, pentru a se putea concentra mai bine în noua perioadă de școală. Astfel, ne-am gândit la câteva sfaturi pentru părinți și ce ar trebui să facă aceștia pentru a diminua anxietatea celor mici cauzată de începerea școlii.

1. Încurajați copiii

Orice început de an școlar declanșează în sufletul copiilor cu TSI temeri mai mari ca în cazul celorlalți copii. Acestea pot fi amplificate de experiențele avute anterior în clasă. Ca părinți încercați să-i liniștiți, să nu puneți presiune pe ei, să nu considere că este obligatoriu să facă performanță, ci să învețe cu plăcere. Asigurați-i că veți fi mereu alături de ei și că vor avea sprijinul vostru total.

2. Implicați-i

Pregătirea pentru noul an școlar înseamnă, printre altele, cumpărat de rechizite și de haine pentru școală. Faceți aceste cumpărături împreună cu copilul, învățați-l și lăsați-l să aleagă, să-și dea cu părerea despre lucrurile achiziționate mai ales că sunt pentru el.

Nu îl puneți în fața faptului împlinit prezentându-i ghiozdanul, rechizitele și hainele pe care le-ați ales fără să-l consultați. Implicându-l în aceste activități, copilului îi va crește încrederea de sine și va înțelege că părerea lui contează și e importantă.

3. Fără TV…

… sau calculator, sau tabletă, sau telefon în ziua dinaintea primei zi de școală. Copilul trebuie să fie odihnit pentru a se putea concentra la noile sarcini de a doua zi.

De asemenea, tehnologia în cazul copiilor cu TSI ar trebui folosită în proporție de 90% pentru studiu – ascultare de audiobook-uri, scris teme, jucat jocuri speciale prin care își pot dezvolta motricitatea, atenția, logica etc.

4. Program de somn

Odată cu începerea scolii copilul trebuie să înțeleagă că are nevoie de un program de somn regulat. Trebuie să se culce devreme, la oră fixă, pentru a se putea trezi dimineață. De altfel, ora de culcare nu trebuie „alterată” în nicio situație – fie că e vacanță, fie ca e perioadă de școală, iar aceasta trebuie să fie maximum 21.30! Astfel copilul se poate odihni corespunzător și va avea energie a doua zi.

5. Joaca

Fie că e vacanță, fie că e perioadă școlară, copilul trebuie să se joace și trebuie să fie lăsat să se joace. Asta deoarece prin joc copilul învață și învață într-un mod accesibil lui. Un copil nu ar trebui să aibă mai mult de două cursuri extrașcolare care îi plac foarte mult copilului, nu părintelui (înot, pian, balet, pictura etc.). De asemenea, copilul ar trebui lăsat să se joace și singur, nu împreuna cu părintii sau bunicii sau coordonat de aceștia, deoarece așa își dezvoltă o gândire a lui și găsește rezolvări proprii situațiilor pe care le confruntă.

Mărturii dintr-o realitate alternativă (mai bună)

4 septembrie 2019

Am primit de la o mămică dezamăgită, dar fericită acum, povestea experienței ei cu copilul în școala din Franța. Astfel de povești probabil ați mai citit, astfel de experiențe probabil ați mai auzit. Rămâne însă tristețea că oamenii pleacă din țară pentru că aici nu găsesc niciun ajutor și nicio înțelegere din partea celor care sunt plătiți să o facă.

În școlile din România nu există încă empatie față de problemele de învățare ale elevilor, nu există metode moderne și adaptate pentru copiii de acum, nu există colaborare în interesul copilului între cadrele didactice și părinți. Atât părinții, cât și profesorii sunt prea stresați, prea săraci și prea puțin informați pentru a le păsa cu adevărat, pentru că până la urmă ”asa cum au învățat ei și au ajuns cetățeni de bază ai societății, așa pot să învețe și copiii de azi, să vadă și ei cum e!” Nu-i așa că sună a răzbunare? De unde putem trage concluzia că sistemul de învățământ românesc nu dă societății adulți responsabili și maturi emoțional, ci persoane frustrate și răzbunătoare pe cei mai slabi ca ele.

Astfel, într-o societate în care tulburările specifice de învățare sunt considerate handicap (deși există studii de specialitate care infirmă acest lucru), Centrul Edulier încearcă să schimbe această mentalitate. Deși e un centru mic ține piept conservatorismului și relei voințe din sistem, iar toată magia de aici se întâmplă datorită susținătorilor, voluntarilor și prietenilor noștri.

România, țara mea?

Când mi s-a propus să scriu despre experiența noastră referitor la școala din Franța în comparație cu ce-am trăit în România, la început mi-au venit în minte toate greutățile prin care am trecut pe parcursul a 4 ani de învățământ de stat românesc, apoi, reflectând mai bine, am hotărât că nu o să vorbesc despre nimic din ce a fost acolo, pentru că, pentru noi, acea perioadă e dată uitării.

Sunt o mamă de copil diferit, nu o să intru în detalii,doar vă spun că am un copil 2e (cei informați știu despre ce este vorba), un copil care în România nu a găsit niciun sprijin din partea celor care trebuiau să o facă, chiar dacă există legi care reglementează situația acestor copii (pe hârtie).

Am lăsat tot în urmă, casă, masă, familie și am plecat cu inimă strânsă și de ce nu, recunosc, cu teamă că va fi la fel, pentru că între timp schimbasem 2 școli în 4 ani.

Din prima zi am realizat că nu, nu e deloc la fel. Prima persoană cu care am luat contact pentru înscrierea copilului la școală a fost directorul școlii, un om extraordinar, calificat pentru postul dânsului. Când i-am expus situația copilului știa exact despre ce este vorba, ba chiar mă completă în idei.

A doaua persoană cu care am avut comtact a fost domnul învățător, care ne-a fost prezentat de către domnul director. Și învățătorul, la fel că și directorul, știa foarte multe lucruri despre copiii supradotați și despre ceea ce înseamnă să ai un asemenea copil într-o clasă de 27 de copii. A fost foarte deschis la toate sfaturile mele, ba chiar dânsul mi-a cerut să formăm o echipă pentru binele copilului.

Domnul director a întocmit un dosar special și a cerut un profesot de sprijin pentru copilul meu și încă 2 copii din clasă (apoi am aflat că de fapt din 27 de copii, 3 erau supradotați), profesor care a început muncă separat cu ei în decurs de o luna de la cererea directorului. Că să nu se plictisească la școală, făceau experimente de fizică și chimie, codare, biologie și istorie 2 zile din 4 (aici școală primară are cursuri de doar 4 zile pe săptămâna). În celelalte 2 zile, după ce termină exercițiile date de către învățător avea voie să citească (în fiecare clasă au o mică bibliotecă), să deseneze să codeze pe calculatoarele școlii (da, au și calculatoare în clase!!!), pe scurt, au voie să facă ceva ce le face plăcere, fără a deranja restul clasei.

După vacanța de iarnă am avut o întâlnire, noi părinții, cu directorul școlii, învățătorul, profesorul de sprijin și psihologul școlar. Am evaluat progresele copilului în primul trimestru și împreună am hotărât dacă e capabil să treacă în clasa a 6a (aici gimnaziul este 6, 5, 4, 3) și am stabilit metode de a ajuta învățătorul să înțeleagă mai bine copilul și să îl poată ajuta să se dezvolte la adevăratele lui capacități.

Într-adevăr, în cele 9 luni de școală în Franța, într-un sistem sănătos și capabil, copilul meu s-a schimbat radical. Dimineață se trezește singur, înainte de vreme, pleacă de acasă cu drag la școală, după masă vine de la autobuz cântând (da, avem și transport școlar gratuit), e tot un zâmbet și o fericire, a dispărut tot stresul și frica de a merge la școală unde mânca bătaie zilnic de la colegi. Iarăși un mare DA, aici violentă în școli NU este tolerată. Nici fizică și nici verbală. La începutul anului școlar, că părinte, ești obligat să faci o poliță de asigurare școlară și dacă copilul tău e violent și lovește alți copii în timpul programului școlar atunci crește valoarea poliței și plătești de te ustură buzunarele.

Pe tot parcursul anului școlar a fost încurajat să se joace cu ceilalți copii, a fost inclus în absolut toate jocurile lor, chiar dacă e emigrant, a fost susținut de către învățător să descopere ceea ce îi place să studieze, a fost lăsat să facă expuneri despre locurile lui natale, pentru ca ceilalți copii să îl cunoască mai bine, copiilor care îl hărțuiau (dă, sunt și aici din păcate) le-au fost chemați părinții la școală și avertizați că la următoarea abatere se lasă cu amendă, per total, s-a făcut tot posibilul și imposibilul că acest copil să fie integrat în colectivul clasei și al școlii, în comunitate. Și nu e tratat special sau favorizat. Pentru toți copiii se aplică aceleași valori, aceleași reguli, drepturi și obligații. Nu degeaba lor e: Libertate, egalitate fraternitate” nu e doar teorie, ei chiar își crezul.

Nu vreau să credeți că aici umblă câinii cu colaci în coadă, sunt și greutăți de care ne lovim noi adulții, dar pentru copii e un sistem mult mai bun, o societate sănătoasă din punctul de vedere al respectului aproapelui, una care îi lasă să fie încă copii.

A, și era să uit cel mai important lucru, așa îmi șoptește piticul peste umăr: „Mami ai uitat de teme!”. Da, am uitat, am uitat pentru ca aici nu se dau teme de casă în clasele primare și NU, nu au nici note. Cum e posibil așa ceva o să ziceți? Ei pun accentul în clasele mici pe dezvoltarea capacităților de integrare, de adaptare, de descoperire a lumii înconjurătoare. Pentru ei e mai important ca în primii ani de școală copiii să-și descopere colegii și capacitățile de colaborare, decât concurența. Și NU, nu există concurență în școli, fiecare face cât și cum poate și e foarte bine așa!

De aici și întrebarea din titlu: ”România, țara mea?” Pentru noi nu, nu a fost deloc așa…

Monica Palcuț – Lyon, Franța